Am stat cu foaia goala in fata prea mult timp, nestiind ce sa scriu, agatandu-ma de orice idee as fi avut, dar esuand lamentabil pentru ca pur si simplu nu simteam nimic. Nimic bun, de fapt, pentru ca furia si dezamagirea erau lucrurile care imi dominau existenta.
Totul era din nou negru, fiecare zambet era o grimasa dureroasa, iar rasul suna a gemete disperate puse intr-un sir ce trebuia sa sune ca si cum fericirea era caracteristica mie. Insa nu era asa. Pana cand te-ai intors.
Recunosc ca am sperat sa te intorci in fiecare secunda a fiecarei zile care trecea cu tine departe. Si, aparent, te-ai intors. Nu stiu de ce, nu stiu cum, probabil ca strigatele mi-au fost auzite de o instanta superioara mie. Indiferent cum, suntem aici. Cat de bine suna pluralul...
Acum, mainile si tricoul imi miros ca parfumul si parul tau. De fiecare data cand inhalez, o caldura imi cuprinde fiecare colt al trupului si imi face inima sa vibreze de fericire. O mica mostra a efectului tau zilnic si pregnant asupra mea.
Vreau sa stii ca m-ai salvat. Vreau sa stii ca zambetul tau ma face sa imi pierd controlul, ma face sa uit de orice conjunctura si de orice e in jurul meu si sa cad intr-o transa indescriptibila. Vreau sa stii ca ce simt acum este probabil cel mai profund si nobil sentiment pe care l-am simtit de foarte mult timp incoace, ca sa nu spun "vreodata".
Nimic, dar nimic, nu e ca tine in bratele mele, nimic nu se compara cu caldura buzelor tale, nicaieri nu e la fel de "acasa" ca mana ta ce o tine pe a mea. Nimic nu suna bine pe langa rasul tau, nici macar Nirvana. Si stii ca asta inseamna mult.
Cuvintele curg mult mai usor acum, cand furia si ura se scurg din mine, impinse afara de o profunda euforie a fericirii si linistii. Totusi, oricat de multe ar fi, in orice limbi, ele nu sunt suficiente pentru a iti spune cat de mult insemni, pentru a iti explica cum ma faci sa vreau sa fiu mai bun, cum ma coplesesti cu entitatea pe care o reprezinti acum.
La inceput, mi-a fost frica de tine, pentru ca stiam cat rau poti avea in tine. Ma rog, nici macar acum nu cred ca stiu exact, dar aveam o notiune care nu prea imi dadea liniste. Treptat, am vazut ca balanta bineul si raului incepe sa se indrepte, iar acum stiu ca in tine lumina invinge. A fost ca o explozie de adrenalina si endorfina eliberate in creierul meu cand ne-am sarutat pentru prima oara dupa separare. Atunci am stiut ca meriti totul, si pe langa tot, inca pe atat.
Mi-ai oferit pace in suflet si liniste in ganduri, si asta sper sa iti ofer si eu. Esti incredibila, pentru ca esti asa cum esti, pentru ca nu as schimba nimic la tine, pentru ca defectele tale atat de putine sunt umbrele ce fac portretul tau, pictat de vreo divinitate, sa fie uman. Fara ele, ai fi ireala, si iti multumesc pentru ca le ai.
Yr oinrdv
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu