Prima lupta

Copil superb, cu inima salbatica, tu treci prin Iad. Treci prin primul foc al maturitatii, care a inceput sa arda mai rau ca niciodata. Treci, intr-adevar, prin prima incercare a maturitatii tale, lupti Razboiul pe care trebuie sa il pierzi pentru a deveni mare.
Si vei lupta, vei lupta intr-adevar, cu un curaj nebunesc, te vei afunda in flama insuportabila a unei infrangeri pe care stii ca trebuie sa o suporti. Te avanti fara scrupule intr-o cruciada fara sfarsit, impotriva trecutului, in cautarea viitorului, cu prezentul ca aliat, atat de corupt de slabiciunea juvenilitatii tale emotionale.
Dar nu esti singura in asta. Nu uita niciodata ca atunci cand vei intoarce capul in orice parte, cineva va fi acolo pentru a te ridica atunci cand vei fi la pamant. Fie el un prieten vechi, fie el un strain care nu te vrea ingenuncheata.
Esti superba, cu privirea ta de om mare, ai carei ochi au vazut prea multe pentru prea putinii tai ani. Esti magnifica, in al tau zambet pierzandu-se multi, cum o fac si eu acum, scriind despre si pentru tine. Esti mult prea buna pentru suferinta, esti mult superioara deznadejdii care acum te face sa eziti si sa iti pui frau ambitiilor si viselor.
Rasul tau de copil trebuie auzit mult mai des, levitand asupra zgomotului asurzitor al unei lumi invatate sa planga mult prea mult. Chipul tau curat, ca si inima ta pana de curand trebuie sa troneze in fata unui univers hidos, plin de oameni intunecati si educati in religia urii si tristetii.
Fie ca daca un Dumnezeu, daca el exista, sa iti arate lucrurile astea mai mult si mai puternic decat o fac eu scriind acum. Fie ca tu sa castigi. Sper ca intr-o zi, cand totul se va termina, speranta sa ia forma, iar lumea sa straluceasca din nou sub lumina existentei tale, cum o facea odata. Fie ca lacrimile care ti-au acoperit obrajii atat de mult timp sa fie inlocuite de cutele formate de zambetul tau larg, incadrat in valurile de par cret ce iti curg pe chipul tau superb.

"Si eu."

- Hai, spuse ea.

Ne-am apropiat si am intrat in ea. Am simtit cum corpul i se electrizeaza, in timp ce uniunea dintre noi se completa. Acum era acum, faceam in sfarsit ceea ce simteam ca e bine. I-am privit chipul frumos, era la fel ca atunci cand am sarutat-o pentru prima oara. Ochii inchisi, gura intredeschisa.

Si am intrat si am iesit iar, si iar, si iar, cu ea gemand sub mine, intr-o imbratisare a picioarelor ei in jurul meu si cu mainile-i tremurande zgariindu-mi spatele, cu toata fiinta ei dorindu-ma si incercand contopirea totala cu mine.

O vedeam muscandu-si buzele in lumina slaba a orei 6. Tipa, respira sadacat, in timp ce mi se daruia mie pentru prima si probabil ultima data, cu toata fiinta, cu tot corpul, devenind totul si nimic in acelasi timp, stiind ca ma acapara chiar daca eram deasupra ei.

I-am atins soldurile slabe cu mana dreapta, in timp ce o tineam salabatic cu stanga de par. O sarutam pe gat in timp ce deveneam doar el ei, in timp ce stia ca aveam atat de mare nevoie de ea. Ii vedeam ochii albastri fixand tavanul plini de placere umana si de perversiune. Stia ca era a mea, stia ca nimeni si nimic nu mai conta atunci si era atat de bine.0

Ii penetram feminitatea cu fermitate, dar o paraseam dezolat, pentru a ma intoarce intr-o secunda mai tare decat inainte, pentru a o face sa ma vrea. Parca asta era scopul meu, in timp ce ii atingeam sanii mari si rotunzi in camera in care probabil multi altii ii facusera lucuri mai extraordinare decat mine. O strangeam in continuare de par in timp ce o sarutam salbatic, asimetric si nebun de prezenta ei, in manifestarea noastra grandioasa a slabiciunii umane.

Ma intoarse pe spate si incepu sa ma domine, fara a iesi din ea. Se uita la mine cu altfel de ochi, de femeie puternica, dominanta si doritoare de autoritate. Eram acum doar un mod de a se satisface, in timp ce se juca cu mine, punandu-mi mana pe piept si zgariindu-ma si acolo. Era superba, in incercarea ei de a parea puternica, dorindu-ma mai mult in fiecare secunda care trecea.

Simteam cum se apropie, cum devine mai rapida, cum nu mai rezista, si la un moment dat tipa, tremurand din tot corpul, intinzandu-se pe mine, pupandu-mi gatul. Am schimbat din nou rolurile, cu ea devenind din stapana sclava, eu mai violent ca inainte.

Era obsesia mea, religia mea, era tot ce reprezentam atunci, si stiam ca era reciproc. Din nou ii simteam sanul in mana mea, cu ea gemand din nou sub mine. Ma apropiam de final, si ea simtea asta. Deveni deodata mai tandra, cu ochii stralucindu-i acerb in lumina soarelui care ne ajunsese din urma, in fuga noastra de judecata zilei.

Simteam ca ma apropii de ea dar in acelasi timp si de sfarsit. Stiam ca acum e a mea mai mult decat niciodata. Trupul gol ii era dezmierdat de nuantele mov ale unui nou inceput. Continuam in ea, dar nu mai era la fel.

Am sarutat-o, in timp ce finalul se apropia cu repeziciune. Nu stiu de ce, dar i-am soptit in ureche un “Te iubesc” inainte ca ultimul punct sa fie pus povestii noastre de dragoste atat de scurte dar atat de marete.

Nu am mai rezistat mult. O parte din mine a iesit, ramanand in ea pentru totdeauna. Eliberarea a venit dupa mult prea mult timp, iar cautarea parea ca a luat sfarsit. Era ea, tremurand transpirata, cu o privire translucida in stralucirea soarelui. Pielea ei odata fina si rece era acum uda de focul a ceea ce a fost intre noi.

Am sarutat-o inca o data, cu respiratia taiata, mangaindu-i chipul curat si frumos, cazand langa ea si incercand sa imi revin. Fusese a mea, fusese totul, pentru cateva zeci de minute pe care nu aveam sa le uit niciodata. Era inerta, langa mine, uitandu-ne unul la altul cu aceeasi ochi ai unul foc acum domolit, acelasi care ne-a mistuit sufletele si trupurile in timp ce faceam dragoste.

- Si eu, spuse ea, zambind.

Am adormit imbratisati, contopiti dar nu ca inainte.

24

24 de ore. O zi, o noapte, o Luna, un Soare, o mie de trairi. 24 de ore de la moartea unui vis, de la eradicarea unei idei, de la macelarirea brutala a unui maret ideal. 24 de ore de la renastere, 24 de ore de la ingroparea sperantei, de la asasinarea iubirii.
Un pumnal lung si rece infipt in trupul schilod al iubirii, cauzand o hemoragie de ura si repulsie, acum 24 de ore. Inima batea tare, intrecand in viteza sa asurzitoare secundarul ceasului primit de la tine acum un an, care incepuse sa imi arda carnea in inclestarea sa in jurul incheieturii mele.
24 de ore de cand mastile frumoase au fost smulse de pe chipurile voastre urate, aratandu-va adevaratele fiinte, creaturi hidoase deghizate in ingeri luminosi cu stralucire orbitoare. 24 de ore de la trezirea violenta a doua creaturi din somnul linistit ce le cuprinsese mintile. 24 de ore de la adevar, 24 de ore de la lumina, de la rasaritul rosu ca sangele al unui soare pe care nimeni nu spera sa il vada vreodata, cu razele-i ca spadele ascutite strapungandu-ne iluziile fantomatice, prea frumoase pentru a fi existat cu adevarat.
Asa a trecut o zi, cum o sa mai treaca o mie. Asa a trecut o noapte cum nu vom mai vedea niciodata. Mirosul inecacios al slabiciunii si al razbunarii ne umple narile pentru inca o data, iar fantomele trecutului nu contenesc sa ne dea tarcoale.
Cei ce am fost rege si regina, in regatele noastre de cristal, ce am facut pentru a ne fi coroanele furate si a fi ingenuncheati de dorintele unor oameni? 24 de ore.

Ceva mult prea discutat: Homosexualitatea

Probabil cel mai aprig discutat subiect dupa religie a ajuns sa fie homosexualitatea. Traim in epoca judecatii, intr-o vreme a dorintei generale spre valori extreme, spre o normalitate utopica, spre apogeuri radicale si spre solutii penibile, datorate lipsei de ocupatie, de un intelect bogat si din cel mai simplu motiv: frica.
Ce sunt homosexualii? Fiinte. Ca si mine, ca si tine, probabil care si ei citesc blogul meu, cum o fac si multi oameni heterosexuali. Fiinte care stau langa noi in autobuz, care mananca din aceeasi tava din care am mancat noi la fastfood, care probabil ne prepara mancarea scumpa in restaurantele la care mergem, cu care impartim aceleasi clante si manere de chiuveta in bai. Sunt fiinte care vad lumea ca noi, fiinte cu aceleasi valori ca noi, care au doar anumite orientari sexuale care noua ne par anormale.
Ii vedem pe strada, se tin de mana, se saruta, cum fac si eu cu iubita mea. Ii vedem manifestandu-si tandretea in cele mai publice locuri, in cele mai publice feluri, fara frica, fara jena, dar asa trebuind sa fie. Iubirea nu tine cont de sex, de infatisare, de preferinte si de gandire. Iubirea e libera.
Sunt heterosexual si ca orice om in postura mea, simt o oarecare repulsie nejustificata fata de ideea de homosexualitate. Sunt de parere, cum am scris si in alte posturi, ca iubirea ne poate indruma sa facem orice. Da. Niciodata nu am blamat iubirea, sub orice forma, in orice conjunctura, intre orice oameni.
Ca barbat, probabil cea mai odioasa si barbara forma de exprimare a masculinitatii mi se pare sexul intre doi oameni care se considera membri ai "sexului tare". Daca cel ce citeste este baiat, o sa ma inteleaga mai mult decat o fata. De ce? Doar noi ne putem imagina brutalitatea si anormalitatea unui act sexual intre doi masculi.
Cum poate ceea ce ne este noua blazonul, adica taria, mandria, integritatea, caracteristici marcante ale "sexului tare", sa fie aruncata de unii homosexuali in momentul in care se gasesc in pat cu un om pe care il iubesc? Cum poate masculinitatea pe care o arata in fiecare zi celor care ii sunt tovarasi de viata sa fie pangarita de altul? Cum pot ei sa primeasca in ei masculinitatea altui barbat? Cum pot sa devina femei, cum pot sa fie obiectul satisfactiei unui om?

Ce este femeia? Cel mai frumos lucru de pe lume. Facuta, cica, din barbat, dar de o mie de ori mai buna si mai functionala. Cu forme frumoase, voce melodioasa, subtire in talie, cu frumusete rapitoare, cu parul ei lung cazandu-i lin pe umerii-i frumosi, fini, si calzi. Cu picioare lungi, drepte, cu maietuozitate feminina pe care noi nu o sa o avem niciodata. Ea este femeia. Neagra, alba, asiatica, mulatra, oricum. Femeia e femeie inainte de toate.

Noi suntem noi. Noi nu avem sani, nu purtam fuste, nu ne ingrijim excesiv, nu ne dam cu ruj, nu avem menstruatie, nu avem instinctul feminin. Nu avem puterea seductiei, nu nastem copii, nu suntem mame, si nu suntem cei frumosi de pe aceasta lume.

Avem mici dictatori in noi, vrem sa conducem, visam la succes si la renume, vrem sa fim respectati, vrem sa avem muschi, vrem sa mirosim frumos, sa avem haine curate, drepte. Toate astea, doar orbitand in jurul nostru, mergand increzatori pe drumul spre maretie, pavat cu pietre grele ale puterii si intelepciunii masculine.

Suntem egali, dar nu suntem la fel.

Scriitorul

Sunt multi profesori la facultatea de litere care cred ca pot invata oamenii sa scrie, sa devina artisti si sa isi atinga culmile gloriei prin cuvinte scrise intr-o ordine atat de buna, incat alti oameni chiar sa le cumpere "opera".
Idealul de "scriitor" nu exista. Nu e un arhetip, cum e in medicina omul studios, sau in informatica cel ce nu cunoaste lumina soarelui decat in jocuri. Noi nu avem un model, nu aspiram spre succes si vesnicie, spre putere si spre a deveni utili.
Noi, cei care scriem, suntem probabil cea mai egoista categorie de oameni. De ce scriem bine? De ce oamenii chiar isi pierd timp plimbandu-si ochii asupra cuvintelor noastre? Pentru ca suntem atat de egoisti si atat de axati pe propriile trairi incat chiar suntem in stare sa scriem pagini intregi, totul pornind de la un sentiment de suparare, dezolare sau pur si simplu de la o cantitate mai subsantiala de alcool, altoita cu muzica buna si o stare de spirit aparte.
Da, toti ne nastem artisti. Fiecare e mai bun la ceva decat altii, iar atunci cand faci ceva mult mai bine decat cei din jurul tau, automat il ridici la gradul de arta. Toti suntem artisti. Dar cum putem exploata asta?
Nu avem cum sa stim. Asta e marea palma pe care ne-o da universul. Viata noastra ar fi atat de usoara daca am stii la ce suntem buni, inainte sa ne apucam sa facem alte cretinatati, crezand ca ala ne e drumul.
Scriitorul, in persoana omului care scrie textul asta la 5 jumate dimineata, este o persoana impulsiva. Mai mult decat orice, sunt impulsiv. Ratiunea mea este de obicei subminata de trairi mult prea puternice pentru a le putea controla. Si asa suntem toti. O mana de oameni plini de sentimente umaniste, imbibati cu speranta de iubire vesnica si modelati dupa vocea femeii pe care o consideram destul de importanta pentru a ne fi inspiratia.
Asta nu e o profesie, nu sunt multi oamenii care traiesc din asta, iar cei care sunt, probabil au scris o infectie atat de mare, incat adolescentele americane chiar o citesc. Ne nastem cu asta, traim cu asta, iar in ciuda profesiei pe care vrem sa o urmam, mereu devine un impediment, pentru ca vrem sa ne emancipam, vrem ca lumea sa ne citeasca intr-o zi prostiile si vrem ca numele nostru sa ramana peste ani in niste biblioteci vechi, pe niste carti prafuite.
Nu suntem niciodata oameni calculati, riscam totul uneori, inaintand spre propriul naufragiu, urmandu-ne cursil tragic pana in momentul in care esuam, iar asta e bine, pentru ca ne inspira. Suntem oameni "fucked up" , fara un mare simt practic, dar cu un arsenal de cuvinte extraordinar.
Nu suntem altceva decat artisti, ultimul "front" al umanitatii, intr-o lume care e condusa de bani si interese materiale. Suntem ultimii credinciosi in religia umanista, credem in om si in ce poate face el: orice.
Nimeni nu ne poate invata cum sa fim scriitori. Oricat de buni ar fi. Nu exista o explicatie. Cum spunea Hank Moody in Californication, "I can't teach you how to write, and anybody who says they can, is full of shit."

Ja vsegda budu ljubit tebja

Iti vad ochii verzi, privindu-i pe ai mei. Sunt goi, ca si trupul tau acum, ca si mintea ta mereu, si ca si sufletul tau pentru totdeauna. Da, acum sunt goi. Nu mai mai privesc cu iubire, cu dragoste, cu dorinta si cu sete, bratele tale nu mai stau in jurul gatului meu, iar buzele tale nu mai soptesc mult asteptatul "te iubesc". Acum esti inerta ca si mine, privind la lungul drum ce a ajuns la sfarsit.
Eu privesc inapoi, iar tu inainte, sprijinindu-ne unul pe altul, parca pentru ultima oara. Vantul bate dinspre rasarit, iar parul tau imi biciuie chipul murdar si obosit. Da, iubito, sunt frant.
Stand spate in spate, iti prind mana rece, iar tu o prinzi pe a mea. As vrea sa ma intorc spre tine, dar nu pot. Viitorul ma orbeste, iar casa este mult prea departe. Respiratia ta pare ultimul sunet ramas pe lume, totul fiind atat de linistit. Nici vantul nu rasuna, nici pasari nu sunt pe cer. Doar liniste. Mormantala, morbida, macabra. E linistea de la sfarsit, inainte de ultimul "ramas bun", care ne va schilodi sufletele si ne va desparti pentru totdeauna.
Si mirosul tau e aici, ca si niciodata, un fundal dulce al unui moment amar. Tu vei merge inainte, iar eu nu. Casa ta, iubita mea, nu este de unde ai plecat. Casa ta este in fata, este viitorul, casa ta este victoria asupra orice ti-ar sta in cale. Si nu ai idee cat as vrea sa merg cu tine, sa o gasim impreuna si sa traim acolo pana cand vom porni din nou intr-o alta aventura.
"Te iubesc, cum te-am iubit mereu, din prima clipa in care ne-am atins pana acum, cand ne vom auzi juramintele pentru ultima oara. Vreau sa ne intoarcem acolo, unde totul era perfect, unde pasarile cantau iar nisipul era atat de cald. Vreau ca noaptea de acum sa se prefaca in ziua, intr-un nou inceput. Dar trebuie sa iti dau drumul."
Si taci. Stii ca am dreptate, stii ca acum trebuie sa ne luam ramas bun. Nu o sa uit niciodata tot ce am simtit, nu o sa uit niciodata cum mi-ai dat putere, cum m-ai facut sa devin mai bun, cum am sperat la noi si cum mi-ai zis "Te iubesc" inapoi, de atatea ori.
Drumul tau e in fata, iar al meu inapoi, tu spre lumina, iar eu spre abis.
"Si eu te iubesc, cum te-am iubit mereu, cum marea ne linistea sufletele, iar noi nu faceam decat sa o lasam." Te-ai intors spre mine, lasand viitorul in urma, privind inapoi, iar eu ti-am urmat exemplul. Viitorul era asa luminos. Nu stiu ce gandeai tu, si nici nu vreau sa stiu. Stiai ca fac o greseala, dar nu mi-ai spus-o.
Erai superba, ca intotdeauna, cu zambetul tau diabolic, iar ochii ca marea, obrajii albi ca neaua. Stim amandoi ca acum e momentul. Secundele par eterne universul se distruge si renaste in privirea ta, iar timpul nu mai conteaza.
"Ja vsegda budu ljubit tebja". Nu e important cine a spus-o. Considera, cititorule, ca amandoi, dar in acelasi timp, fara pic de ezitare. Amandoi. Ne sarutaram, buzele atingandu-ni-se pentru ultima oara. Poate dura cateva secunde, poate ore, nu stiu. Era ultimul, si atat conta. Am privit-o iar, cu ura ca pleaca. Apoi cu iubire, pentru ca e ea. Apoi cu dor, pentru ca a fost, si nu va mai fi.
Si te iubesc, si ti-o spun pentru a mia oara, pentru ca este ultima. Mainile ni s-au dezlipit, ochii nu s-au mai patruns, ne-am departat, iar prapastia dintre noi crescu. Ne-am privit pentru ultima oara, stiind ce va urma. Ne-am intors fiecare catre drumul sau. Casa era mai departe ca niciodata.
M-am intors spre locul unde erai tu, dar disparusei. Nu doar drumurile s-au separat, ci si destinele. Lumile noastre s-au despartit pentru totdeauna, iar iubirea la fel.

Draga cititorule, te rog, uraste destinul pe cat il iubesti, pentru ca el face si desface lucruri, el ne distruge si ne creaza, el ne da iubire apoi ne-o pierde, el ne construieste un viitor pe care tot el il darama.
Este cel mai greu lucru pe care a trebuit vreodata sa il scriu.